10% REDUCERE la trei sau mai multe produse diferite + pălărie cadou Detalii ofertă

Care este politica de retur a produselor?

Pot returna o comandă sau produse din comandă?

Poți returna integral o comandă sau doar anumite produse eligibile din aceasta, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea produselor.

În primele 14 zile beneficiezi de dreptul legal de retragere prevăzut de OUG nr. 34/2014. Soari extinde perioada de retur până la 30 de zile, ca facilitate comercială. Termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în care ai primit produsele. Dacă produsele din aceeași comandă sunt livrate separat, termenul începe în ziua următoare primirii ultimului produs.

Pentru a fi eligibile pentru retur, produsele trebuie să fie curate, nepurtate, nefolosite, nespălate, nemodificate și fără pete, mirosuri, deteriorări sau alte urme de utilizare. Etichetele originale trebuie să fie intacte, iar produsele trebuie returnate cu ambalajul original și toate accesoriile sau cadourile cu care au fost livrate.

Poți proba produsele numai pentru a stabili mărimea și potrivirea acestora, în același mod în care le-ai putea proba într-un magazin fizic. Produsele purtate mai mult decât este necesar pentru probare sau care prezintă urme de utilizare nu sunt eligibile pentru retur.

Prin excepție de la regula privind probarea produselor, șosetele nu pot fi probate. Poți deschide cutia pentru a vedea șosetele și pentru a verifica materialul, fără să le îmbraci.

Șosetele pot fi returnate numai dacă sunt neprobate, nepurtate, nefolosite și nespălate, fără urme de utilizare, cu ambalajul și etichetele originale intacte. Din motive de igienă, șosetele probate sau purtate nu pot fi repuse în vânzare și nu sunt eligibile pentru rambursare.

Această regulă nu limitează drepturile aplicabile în cazul șosetelor care prezintă defecte de fabricație sau alte neconformități.

Produsele comercializate în pereche sau ca set trebuie returnate integral. De exemplu, nu poate fi returnată o singură mănușă dintr-o pereche.

Sesizările privind produse neconforme, deteriorate în timpul transportului sau livrate greșit nu se soluționează prin procedura de retragere din contract. În aceste situații, contactează-ne la info@soari.ro înainte de expedierea produselor.

Care este procedura de returnare a unui produs sau a comenzii?

Înainte de expirarea perioadei de 30 de zile, ne poți comunica decizia de retragere prin una dintre următoarele modalități:

Declarația transmisă prin e-mail trebuie să permită identificarea ta și a comenzii. Pentru procesarea returului sunt necesare următoarele informații:

  • numele Clientului, adresa de mail și numărul comenzii
  • denumirea și numărul de bucăți pentru produsele ce se doresc returnate
  • data livrării produselor
  • contul IBAN, dacă ai achitat comanda în numerar
  • motivul returnării (opțional)

După transmiterea declarației prin formularul online, îți trimitem automat prin e-mail confirmarea de primire, conținutul declarației și informațiile necesare pentru returnarea produselor. Confirmarea include data și ora transmiterii declarației. În cazul unei declarații transmise prin e-mail, îți confirmăm primirea acesteia fără întârzieri nejustificate și îți comunicăm informațiile necesare pentru returnarea produselor.

Produsele trebuie expediate în cel mult 14 zile de la transmiterea declarației, printr-un serviciu de transport care asigură livrarea directă la sediul Evora Blue SRL. Nu expedia returul către un oficiu poștal, locker sau alt punct de ridicare, deoarece nu preluăm colete din aceste locații.

Costul expedierii returului, ambalarea corespunzătoare și urmărirea coletului până la confirmarea livrării la sediul Evora Blue SRL îți revin. Dacă apar întârzieri sau probleme privind livrarea, trebuie să contactezi transportatorul ales. Nu este necesar să ne transmiți numărul de urmărire sau dovada expedierii.

Nu acceptăm colete expediate cu plata transportului la destinație sau cu ramburs. Returnarea personală este posibilă numai după confirmarea scrisă din partea noastră că există un punct de returnare activ.

Produsele returnate vor fi verificate după recepționare. Dacă un retur este incomplet sau produsele nu îndeplinesc condițiile acestei politici, te vom contacta pentru stabilirea modului de soluționare.

Cum se efectuează rambursarea?

Pentru retragerile comunicate în primele 14 zile de la primirea produselor, Evora Blue SRL va rambursa valoarea produselor eligibile returnate fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în cel mult 14 zile de la data la care este informată despre decizia de retragere. Rambursarea poate fi amânată până la recepționarea produselor sau până la primirea dovezii expedierii acestora, luându-se în considerare data cea mai apropiată.

Pentru retururile comunicate în zilele 15–30, rambursarea valorii produselor eligibile va fi procesată după primirea și verificarea acestora, în cel mult 14 zile de la recepționarea returului.

Rambursarea se efectuează la prețul achitat pentru produsele returnate și folosind aceeași modalitate de plată utilizată pentru tranzacția inițială. O altă modalitate poate fi folosită numai cu acordul tău expres și fără costuri pentru tine.

Pentru comenzile achitate cu cardul online, rambursarea se efectuează pe același card. Pentru comenzile achitate în numerar la livrare sau cu cardul la POS, rambursarea poate fi efectuată prin virament bancar, cu acordul tău expres, în contul IBAN comunicat.

Cine achită taxele de returnare a produselor?

Costul direct al returnării produselor este suportat de tine. Dacă ai primit un produs neconform, deteriorat în timpul transportului sau diferit de cel comandat, contactează-ne la info@soari.ro înainte de a-l expedia. Dacă returnarea este necesară, costul transportului va fi suportat de Evora Blue SRL.

POLITICA DE RETUR SE REGĂSEȘTE ÎN TERMENII ȘI CONDIȚIILE MAGAZINULUI ONLINE